Sunt gata pentru toamnă. Am întors foaia verii după întoarcerea din Tennessee, curățând casa și pregătindu-mi copilul pentru școală. Ca de obicei, mă dedic schimbărilor inevitabile, precum cele ale anotimpurilor, și încerc să contribui la venirea lor cu amănuntele vieții mele, pentru a crea intimitate.
Am profitat de căldura verii din plin, mai mult decât îmi imaginam că o voi face atunci când pandemia părea să-mi fure inclusiv bucuriile simple.
Am citit în curtea casei noastre în fiecare dimineață senină, până ce căldura începea să moleșească orice lucru viu din jur. Între capitole sau total aleator, făceam pauze pierzându-mi privirea printre copaci săriți de veverițe și cântați de prihori și cardinali. Uneori chiar îmi țineam respirația urmărind colibri cum împunge fiecare floare roșie în căutare de nectar. Am citit la umbra copacilor din curtea casei de pe lac, pe terasa de la etaj, cu râul Cumberland reflectându-se în lentilele ochelarilor de soare, precum un alt cer. Am citit pe o plajă a lacului Michigan în Wisconsin, pe cea a lacului Crystal Lake și Three Oaks, în timp ce copilul meu plonja repetitiv sub apă în căutarea elixirului veșnicei vacanțe de vară. Am citit mai mult ca niciodată.
Am crescut flori din semințe și le-am privit cum se umplu de soare și de apă și devin liane de tulpini și flori și frunze intens pigmentate. Am udat aproape în fiecare seară grădina și câteodată povesteam la telefon cu o piteșteancă dragă, de aici din preajmă. Am făcut pesto din busuiocul crescut de mine, clafoutis de cireșe și salată de vinete. Am copt porumb pe grătar și am mâncat pepene roșu. Am stat pe însearat în fața focului de tabără, am povestit în șoaptă și am mâncat vestitele smores, senvișuri cu marshmallows lipicioase turtite între biscuiți și ciocolată.
Mi-am găsit coafura perfectă dintr-o pură întâmplare, am purtat rochițe de vară și pantaloni scurți, am făcut brățări din mărgele, am adunat scoici și în trei dimineți magice am privit răsăritul peste același lac unde seara privisem apusul.
Mi-am urmărit fetița trăind bucăți savuroase de copilărie alături de prietena ei cea mai bună. A înotat în lacuri și râuri, s-a bălăcit în piscine gonflabile, s-a bronzat, a dormit în cort, a construit o căsuță pentru păsări, a înălțat un zmeu. Cel puțin. Îmi imaginez că vara asta va fi una de referință pentru ea, atunci când va privi înapoi la anii copilăriei. Sunt atât de fericită că a existat vara asta. Pentru amândouă.
Am înotat și m-am bronzat ca pe vremea verilor petrecute la ștrand pe malul Argeșului, acum câțiva zeci de ani. Am descoperit o întreagă lume pe apă, de existența căreia nu eram în niciun fel conștientă și am îmbrățișat-o ca pe un cadou. Zeci de lacuri din zonă sunt navigate de primăvara până toamna de mii de bărci cu motor de toate mărimile, dimensiunile și culorile, de dimineața până la apus. Există un cod rutier special pentru bărci, cu semne de circulație și limite de viteză. Am trecut pe lângă baruri accesibile doar de pe apă și magazine pescărești în fața cărora îți parchezi barca și poți merge la cumpărături.
Am simțit duritatea apei abia ținându-mi echilibrul pe barcă în plină viteză, țipând până la răgușeală de frică amestecată cu adrenalină, cu vântul pieptănându-mi părul într-o nouă coafură și cu apa stropind insistent din față, ciupindu-mi pielea cu răceală. M-am desfătat în valuri domoale, în lumina câtorva apusuri, dar am trăit și clipe de o nesiguranță dezarmantă, când barca abia înainta prin furtună și întuneric.
Ne-am infiltrat într-o petrecere pe lac, undeva unde bărcile sunt ancorate în semicerc și, pentru că apa este foarte mică și atingi fundul lacului cu picioarele, toți coboară într-un fel de ring de dans, să zicem, unde dansează, beau, aruncă mingi de fotbal american de la unii la alții și se poartă de parcă ar fi cel mai firesc lucru din lume pentru ei să petreacă, pe lac, la amiaz. Majoritatea malurilor sunt țesute strâns cu case de vacanță ce stârnesc admirație și invidie în proporții inegale, iar unele canalele, ce unesc lacurile
unele de altele, aduc mult a Amsterdam, plus o socializare firească între cei de pe țărm și cei din bărci.
Le mulțumesc încă odată prietenilor noștri, posesori de barcă, pentru toate zilele absolut memorabile navigate pe Chain O’Lakes, Cumberland și Mississippi.
Încet-încet toamna dă semne subtile de existență și iubesc să le observ în gând – câteva frunze roșii în copacii pe lângă care trecem în plimbarea zilnică, mijlocul iazului eliberat de mătasea broaștei, crizanteme mărunte și dese plantate în câteva curți din cartier, prihorii nord-americani deja plecați în țări cu climă mai blândă, dimineți răcoroase în ciuda zilelor încă fierbinți și umede. Nu vreau să o ignor, nici să îi doresc să se împotmolească altundeva pentru a prelungi o vară absolut neașteptat de generoasă. O vreau aici, cu toate vechile ei trucuri, cu mirosuri pământene și culori păstoase. Să vină! Deși pe aici toamna nu apucă să se așeze prea confortabil, pentru că iarna nu vine niciodată subtil, nu își anunță intrarea cu finețe, ci cu bocancul.
Unhurried is time in its tick tock, equally passing its age over every living thing. Doesn’t rush the sun to set just to favor the night and allow it a few more hours of darkness. Doesn’t blow the leaves out of the trees’ hairdo slower than usual just to postpone the inevitable freeze. Doesn’t knock on anybody’s door to bring them news from the future. It will be revealed for each of us when time will have left behind all that has been and got to present tense. As always steady and unhurried.
