Fără excepţie, petrecerile sunt primele pe lista literară a muzelor mele. Nu a existat niciuna pe care să o trăiesc fără să am impulsul câtorva fraze înţelepte sau cel puţin revelatorii. Indiferent de amploarea lor, nuntă sau pijama party, le-am tratat pe toate la fel: muze deghizate.
De cele mai multe ori socoteam alcoolul ca fiind elementul de transfer între buna dispoziţie şi descoperirea vreunui adevăr pitit în decor, însă weekendul trecut am aflat, cu limpezimea câtorva shoot-uri de Jagar, că oamenii sunt cei care deschid uşa, ca muza să poată intra, precum o sărbătorită în toiul unei petreceri surpriză.
Oamenii îşi poartă hainele ca pe o definiţie a ceea ce vor să însemne, îşi spun ideile prin cuvintele care găsesc cel mai rapid calea de ieşire, însă ceea ce reprezintă pentru alţi oameni, nu pot ascunde sau demnonstra – doar ceilalţi pot cunoaşte însemnătatea lor şi de foarte multe ori fără să fie conştienţi de ea.
Petrecerea de sâmbătă, marca D’Avantage, cu întreaga listă de to-do-uri PR-iste bifată cu brio, a fost un cadou neaşteptat pentru mine, tocmai pentru că nu petrecerea în sine mi-a fost muză de data asta, ci toţi oamenii de acolo, de care mă leagă un an întreg de viaţă, concentrat şi, fără exagerare, preţios. Fiecare în parte şi toţi deodată mi-au apărut exact aşa cum sunt: oameni pentru care sunt recunoscătoare că i-am întâlnit, de la care am învăţat multe despre comunicare, despre mine şi despre întâmplările neîntâmplătoare.
Muza petrecerii cu pricina a fost îngăduitoare cu mine şi şi-a păstrat efectul până dimineaţă, iar acum, amestecată cu aromă de cafea, îmi permite să retrăiesc o seară şi un an prin prisma amintirilor ce mă leagă de prieteni dragi, ca de o altă parte din mine. Întotdeauna am fost un om al oamenilor – fie că mi-au fost oglinzi sau ferestre (permit inginerilor să pună sub semnul întrebării utilizarea conjunctiei fie în exemplul de mai sus), viaţa mea a depins de ei ca de limba română, iar oamenii care m-au înconjurat tot anul lui 2013, m-au îmbogăţit cu cel puţin doi prieteni dragi, cu abilitatea de a scrie despre orice subiect cu lejeritatea cu care scriu acum, cu momente memorabile trans-europene înzăpezite fără preaviz (revin asupra subiectului cu un text dedicat) şi cu o experienţă profesională de care mă folosesc în fiecare zi.
Îmi întăresc astfel înrederea în petreceri şi credinţa în muze, prin încă o seară a revelaţiilor trăite literar. Mii de mulţumiri Raluca, Calin, Dan, Marius, Sonia, Andreea. La mulţi ani!