Primăvara sunt mai uşor de surprins

    Primăvara aceasta, care abia îşi scoate timid nasul de sub căciula monocromă a iernii, nu este doar anotimpul căruia i-a venit rândul să îşi joace rolul pe scena închiriată pe un an de un demiurg nevăzut, ci este mai degrabă o nouă viaţă pentru mine. Am trăit un anotimp fără nume şi graniţe temporale, în care tot ce am reuşit să fac, demn de notat, a fost...

Primavara mereu tânjesc după natură

  Natura a fost prima casa a omului, i-a fost refugiu, sursă de hrană și un nesfârșit izvor al cunoașterii. Oricât de multe și originale lucruri ar inventa pentru un trai mai comod și mai civilizat, omul întotdeauna va căuta o cale să se reîntoarcă la natură. Cu atât mai mult în secolul prezent, când viața la oraș ne face să uităm că umanitatea s-a născut în sânul...

Întâlnire cu destinul la mare înălțime sau The secret life of Walter Mitty

Contopit până și în respirație cu natura nealterată, liberă, omul dă dovadă de cea mai copleșitoare puritate. Atât de rar mai întâlnim oameni sau locuri pure, atât de rar încât trăim cu certitudinea că niciunul nu a supraviețuit acestui prezent acaparator. Cu atât mai puțin noi înșine. Cu gândul la prea-discutatul destin, care te surprinde și te trezește la o realitate...

Autumn à la carte

Days die and are reborn every season. Summer has packed a light luggage, the bare necessities, and has probably settled on a tropical beach, joining her sisters. She sat on a hot comfortable sun chair and about the time the waiter had brought her a cold Piña Colada, she already forgot about this corner of the world. The seasons change just as we change our habits, search for coffee shops,...

Toamnă à la carte

Zile mor şi se nasc din nou odată cu fiecare anotimp. Vara şi-a făcut bagajul uşor, doar cu strictul necesar şi s-a dus probabil pe o plajă tropicală, să fie alături de surorile ei. S-a aşezat fierbinte pe un şezlong comod şi până ce chelnerul i-a adus o Piña Colada, probabil a şi uitat de colţul ăsta de lume. Am schimbat anotimpul, ne schimbăm şi obiceiurile, căutăm...

Fularul colorat de toamnă

Mergeam pe jos către cinema, traversând orașul în plină toamnă, în caști îmi cânta Sara Bareilles. O ploaie răzleață ar fi fost singurul element al naturii inoportun în acea promițătoare după-amiază, însa și-a abținut aversele și m-a lăsat să mă bucur de tablou așa cum era. Îmi scosesem la plimbare fularul cel colorat, pe străzi care-mi cunosc deja pașii. Mașinile...

Natura – perfecţiunea unei trăiri

Iarbă, cer, nori care-şi plimbă fugar privirea deasupra mea, mânaţi de un vânt pe care eu nu-l simt decât urmărind dârele lăsate de nori pe întinderea asta de cruditate. Pârâu de munte care-şi are povestea lui şi care mă convinge că mijlocul ăsta de lume e plin de viaţă, că nicidecum nu e singur, că nu se simte părăsit. Nici nu ar avea cum, cu mine, aici, observându-l...

Infuzie de natură

Sunt crescută la oraş, însă dependenţa de natură mi-a fost administrată în doze mici sau mari, superficiale sau consistente, de către ambii părinţi, pe parcursul întregii copilării. Nu m-am gândit niciodată la natură ca fiind o dependenţă până să termin facultatea, pentru că natura mă aştepta imediat după ce clopoţelul anunţa sfârşitul fiecărui semestru. Vacanţa a...
Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: