O, dacă ar fi să adun la un loc toate înfăţişările pe care le-am adoptat de-a lungul anilor, drept chip sau scut, aş putea interpreta de una singură rolul tuturor personajelor dintr-un roman scris de Garcia Marquez, fără ca acestea să fie înrudite.
Într-un final, nu mai este vorba despre asta atunci când mă privesc într-o oglindă. Atât de obositor a fost să trebuiască să îndepărtez fiecare chip, unul după altul, până să ajung la mine. A fost epuizant până când, odată îndepărtate, nu le-am mai îmbrăcat. Le-am redat trecutului, care mi le vânduse la mâna a doua drept noi-nouţe. Poate mai scoate un ban pe ele dacă le duce la târgul de vechituri!
Acum că tot ce mă preocupă se găseşte în prezent, nu mai am răbdare şi toleranţă pentru episoade depăşite, oricât de atrăgătoare titlurile şi de promiţătoare scenariile. Ceea ce a rămas în oglindă, după fiecare dezgolire, este unicul personaj pe care vreau să îl mai interpretez vreodată şi nicidecum în reecranizări ale trecutului. Exista prea multe resurse de original pentru a mă mai preocupa de a fost odata.
Mă simt uşoară şi nouă, total uimită de simplitatea acestei descoperiri, autentic fericită să aflu că eu pot fi doar eu şi nu altcineva. Interesant cum drumul cel mai lung duce la cel mai apropiat punct de pe hartă, iar după cea mai grea luptă câştigăm ceva ce ne aparţinea de la bun început. Şi, abia după toţi kilometrii parcurşi şi toate înfrângerile suferite, am reuşit să înţeleg un adevăr elementar, pe care nu mai am cum să-l uit sau să-l ignor de acum înainte.
Cireaşa de fi chiar eu eu, peste tortul de a avea o familie absolut minunată şi bezeaua de a putea scrie liniştită în casa mea din pădure, sunt felul meu preferat de mâncare, de care n-am cum să mă satur vreodată. Recomand cu entuziasm oricărui spirit grumand să încerce simpla reţetă a unui eu original, fără e-uri sau coloranţi artificiali, combinat cu pasiune proprie şi cu un acasă comod şi primitor. Cu această stare pe care o respir zilnic, sunt capabilă de cel mai original viitor.
