Pe cât de mică și vulnerabilă pare acum această lume, pe atât de frumoasă a rămas. Ea însăși este izolată și privată de bucuria oamenilor, însă absența lor nu o face mai puțin extraordinară. Perspectiva acestei vieți pare destul de sumbră zilele astea și într-un fel aparent naiv mă lupt cu un sentiment de neputință cu totul nou. Însă mă încăpățânez să nu îi cedez. Nu pot aștepta rezoluția acestei pandemii pentru a trăi bucuriile simple ale acestei vieți. Sunt constrânsă, știu, în multe privințe, dar mă adaptez!
Să scriu o carte și apoi să am șansa să o văd publicată este una dintre bucuriile mele, cu atât mai dulce cu cât o pot gusta după mult timp și multă muncă. Am încercat să planific apariția Vacanței americane cândva după sfârșitul evenimentelor curente, însă nu vreau să le ofer puterea de a ține totul în loc. În plus, probabil că pe atunci scena literară va fi inundată de cărți despre covid-19. Îmi lipsește posibilitatea de a avea o lansare de carte așa cum eram obișnuită, înconjurată de prieteni într-un cadru sărbătoresc, însă știu că oricum îmi veți fi cu toții aproape chiar și în această împrejurare solitară.
Vacanță americană este o carte de călătorie, în adevăratul sens al acestui gen literar. Vacanța în sine, care a durat 45 de zile și care m-a purtat 20.000 de km prin vestul american, chiar și acum, după aproape doi ani, îmi pare la fel de ireală – motiv pentru care această carte trebuia scrisă, pentru a-i dovedi existența. O vară în care am drumețit peste 250 de km prin 7 forme de relief, de la 80 de m sub nivelul mării până la 4.300 m altitudine, nu putea fi lăsată la latitudinea amintirilor proprii. 35 de parcuri naționale, tribale și statale vizitate nu pot fi păstrate doar în memoria aparatului foto și în câteva conversații cu familia și prietenii apropiați. O asemenea experiență unică trebuie păstrată în scris și împărtășită, astfel încât oricine, oricând, să o poată trăi.
M. este cel care și-a imaginat această vacanță în toată complexitatea ei și care a transformat-o în realitate, oferindu-mi cel mai valoros cadou primit vreodată și material cât pentru o carte întreagă. Recunoștința mea nu are margini! Matilda este cea care mi-a îngăduit 45 de zile de absență, care, așa cum bănuisem, au purtat în ele un dor pe care doar o mamă îl cunoaște. Mama și Dan m-au încurajat pe marginea fiecărei pagini scrise, îndemnându-mă să scot dintre amintiri și pagini de jurnal de bord comicul și dificultatea fiecărei situații cu care m-am confruntat.
Așadar așezați-vă confortabil și călătoriți cu mine! Lăsați în urmă apartamentul și izolarea socială (știu că n-o să vă pară rău după ele:) și petreceți 45 de zile în mijlocul unor peisaje spectaculoase, cărora le-a luat sute de milioane de ani să își desăvârșească frumusețea fără cusur de azi. Apoi întăriți-vă încrederea că toată această situație se va sfârși în curând și ne vom putea bucura din nou de natură, de cei dragi și de tot ce acum descoperim că ne lipsește cel mai mult.
Vă îmbrățișez!
Vacanță americană se poate descărca și citi direct din Google Play Store: