Întâlnire cu destinul la mare înălțime sau The secret life of Walter Mitty

Contopit până și în respirație cu natura nealterată, liberă, omul dă dovadă de cea mai copleșitoare puritate. Atât de rar mai întâlnim oameni sau locuri pure, atât de rar încât trăim cu certitudinea că niciunul nu a supraviețuit acestui prezent acaparator. Cu atât mai puțin noi înșine.

Cu gândul la prea-discutatul destin, care te surprinde și te trezește la o realitate pe care nu o credeai (sau nu îndrăzneai să o crezi) a ta, chiar în secunda în care erai sigur că uitase de tine, descoperi cât este de ușor să îți găsești și accepti destinul dacă transferul de energii se petrece în natura cea mai pură.

Din orice unghi alegem să o măsurăm, soarta ne este custom made, chiar dacă noi, printr-o neîncredere caracteristic umană, vrem să știm neapărat dacă ea a fost făcută după asemănarea noastră sau noi după a ei. De parcă ar mai avea vreo importanță. Până nu devenim una cu ea, suntem goi, veșnic în căutare de o nouă modă.

Sunt recunoscătoare să fi avut ocazia să văd un film care a sporit cu încă o infinitate uimirea mea față de natură. De data asta, față de natura umană.

M-am așezat în față televizorului cu așteptări firești în ceea ce-l privește pe Ben Stiller, presimțind o comedie de nișă, așa cum eram obișnuită. În schimb, m-am trezit în martoră unei lecții de viață de o subtilitate surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât lecția era predată departe de civilizație, în creierii Hymalayei, de personajul nonconformistului Sean Penn.

Printr-un amalgam de întâmplări previzibile sau cu totul fictive, eroul nostru devine întruchiparea propriului sau potențial. Si ce aventură! Avem senzația că cineva sau ceva declanșează acea schimbare prin care viața noastră începe să nu mai fie aceeași, însă adevărul este ca noi suntem singurii care o facem posibilă. Trebuie doar să ne asumam si meritul.

Climaxul a fost pentru mine incredibila secvență cand cei doi (Ben si Sean) se întâlnesc, când cuvintele erau de prisos, mirarea era supraestimată, explicațiile inutile, minunea coincidenței timp/spațiu greu se crezut, iar perfecțiunea naturii copleșitoare. Atât de copleșitoare încât nu mai vroiai sa o împarți cu nimeni, să o ții doar pentru tine.

Era exact ca în bancul cu Ion care are cea mai extraordinară experiență pe o insulă pustie, dar nu se poate bucura de ea dacă nu i-o împărtășește lui Gheorghe. Doar că pe dos. Locul, momentul, faptul, compania, unicul, toate se contopiseră într-o experiență atât de specială, încât niciunul nu simțea nevoia să împărtășească nimic, vroiau doar sa o inspire și să o facă una cu ei.

Probabil ăsta e unul dintre lucrurile cele mai rare în societatea noastră, în care totul este pozat, filmat, măsurat și monitorizat, puține având privilegiul de a fi și atât, fără a fi supuse vreunei comparații care sa le valideze valoarea.

Recunosc, mă simt cu musca pe căciulă, mare cam cât un elefant. Dacă nu scot iphone-ul din buzunar să pozez un peisaj sau să filmez o mutrică de-a fiicei mele, consider că acestea nu ar fi existat, nu s-ar fi petrecut. Cu alte cuvinte, dacă nu se poate documenta, înseamnă că nu s-a întâmplat. Logică pură.

Și, pentru că suntem încă la început de an, adaug încă un item pe lista mea de rezoluții pentru 2014 (după cea cu rujul, desigur):

*să învăț să mă bucur pe de-a-ntregul când am în față natura pură, când copilul meu mă uimește sau când toate coordonatele umane se împletesc într-un moment perfect, fără să insist să le imortalizez în formate măsurabile, ci să le cuprind cu privirea, să le inhalez cu simțurile treze și să le gravez în memorie pentru totdeauna. 

 

4 thoughts on “Întâlnire cu destinul la mare înălțime sau The secret life of Walter Mitty

  1. Imi place ce am citit. Dar mai ales ma bucur ca te-am descoperit! Este placut sa afli ce au devenit persoanele pe care le-ai cunoscut la inceputul vietii lor. Iti urez sa ai un an asa cum ti-l doresti!

      1. L-am cunoscut bine pe tatal tau. Eu si sotul meu i-am fost elevi la judo acum multi ani . I-am cunoscut destul de bine pe fratii tai cand erau mici ( si luau lectii de balet 🙂 ) . Am cunoscut-o pe mama ta . Nu stiu daca dansa isi mai aminteste de noi. Au trecut multi ani de cand am plecat din Pitesti . Pe tine te-am vazut o singura data dar erai foarte micuta. E poveste lunga! Unde pot gasi cartile tale ? Mi-ar placea sa le cumpar .
        O zi buna draga mea!

        1. Buna dimineata Ileana,

          Ce surpriza… Am ramas fara cuvinte, sincer! Interesant cu drumurile mele, chiar si cele literare, se intersecteaza in rastimpuri cu amintirea tatalui meu…
          Cand am vazut ca esti din Targoviste, m-am gandit ca ai vreo legatura cu Judo-ul, pentru ca e singura conexiune pe care o am cu acest oras… Am fost de cateva ori cu tata la concursuri acolo si stiu ca mergem si la cineva in vizita.. poate chiar la voi:)
          Cartile mele se gasesc de cumparat in cateva librarii din orasele mari, din pacate nu si in Targoviste si online. Daca ti-e mai comod, ti le pot trimite eu.
          Cauta-ma te rog pe Facebook, sa povestim mai multe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: