Cărţile se scriu singure

 

© Raluca Barbu

Constantul meu vis, unica dorinţă pe care mi-o puneam în gând când îmi băgam în sân un puf de păpădie prins din zbor, când apăsam cu degetul mare în zaţ, pe fundul cănii de cafea, când suflam în lumânările de pe tortul aniversar sau atunci când anii predau ştafeta unul altuia, dorinţa care-mi venea în gând fără s-o caut nici măcar o clipă, era „să-mi public cartea”.

Privind în urmă, contemplând panorama anilor care sunt încă în număr rezonabil în buletinul meu, realizez că strădania şi împlinirea după fiecare pagină scrisă, mândria după fiecare frază bine conturată, regăsirea după fiecare carte citită, toate câte le-am provocat ori respins, toate au fost călătoria mea. Momente înlănţuite care au trasat conturul meu. Nu o bucată de carton şi hârtie mi-a adus fericirea, ci anii care mi-au îndreptat paşii spre pagini goale ca şi acestea.

The book thief – sau cartea care a salvat hoțul

După două filme despre ororile sclaviei (The butler & 12 years a slave), 2014 ne îngăduie o lărgire a paletei de sentimente controversate, aducându-ne aminte despre ororile celui de-al II-lea război mondial. De data aceasta despre umanitatea nemților. A celor care au suferit la un loc cu națiille stigmate asuprirea unui Führer atotdistrugător.

Deși decorul amintește perfect despre vremurile în care scopul suprem al omului era supraviețuirea, iar visele se țineau ascunse adânc într-o cămăruță intimă încuiată cu grilaj, zăvor și lacăt, niciodată pe buze sau în cuvinte ușor de interceptat, The book thief este de fapt un omagiu adus omului și locului pe care îl sfințește cu propriul lui spirit.

the-book-thief-756499l
Liesel, o fetiță dată spre adopție de către o mamă care nu mai făcea față greutăților, duce cu ea în necunoscut durerea de a fi fost abandonată, groaza de a-și fi văzut fratele murind și dorința de a evada dintr-un scenariu impus. O familie de nemți fără copii, primind o alocație lunară, își asigură supraviețuirea adoptând fetița, cu tot cu spirirul ei. Un băiat blond, cu ambiții atletice într-o lume în care performanța putea să existe doar în slujba armatei naziste, își joacă rolul vieții și al morții pe strada care începuse de curând să poarte pașii lui Liesel către o aventură încă nescrisă.

Cititul, o haină demodată pentru generaţia actuală

Pornind de la ideea că oamenii au în general aceleaşi nevoi şi dorinţe (mă refer la cele de pe la mijlocul piramidei lui Maslow), întotdeauna am crezut că în aceeaşi categorie intră şi nevoia de a citi. Constatările pe care le-am făcut recent în jurul meu şi care m-au determinat să îmi revizuiesc atitudinea faţă de oameni şi lectură sunt, aşa cum nu m-aş fi aşteptat, diferite de ce am gândit eu toată viaţa. Un lucru pe care îl credeam unanim valabil a devenit fără preaviz doar o variantă a unei teorii cu multe variabile în practică.

Cititul înseamnă pentru mine a învăţa ceva nou sau a-mi reaminti ceva ce am uitat; a mă informa despre lumea înconjurătoare; a petrece timpii morţi, transformându-i astfel în ceva util; a evada din prezent într-o lume paralelă sau fictivă; a descoperi natura umană aşa cum a fost văzută în secolele trecute şi cum a evoluat; şi mai presus de toate, a mă descoperi pe mine prin filtrul cuvintelor, poveştilor şi experienţelor altora. Cititul mi s-a părut mereu un instrument fără de care n-aş putea face nimic din toate astea. Şi am presupus că oamenii în general îşi doresc să cunoască, să înveţe, să descopere, exact aşa cum îmi doresc eu. Însă m-am înşelat.

Discutam cu câteva studente şi, aducând în discuţie cărţile pe care vreau să le citesc, pe care vreau să le cumpar sau să le împrumut de la bibliotecă şi pe care urmează să le citesc în concediu, pe plajă, au ieşit la iveală câteva păreri contrariante vizavi de preocupările mele caduce. Au început să scotocească în memorie ultima carte pe care au cititi-o, demult, cu ani în urmă, o carte pe care probabil au fost obligate să o citească la şcoala sau în primii ani de facultate. Nu-şi aminteau cu nostalgie acea lectură, ci mai degrabă cu incomoditatea

Corporatist sau scriitor.(?)

Fie ca e afirmatie, fie ca e intrebare, concluzia este una singura. Am fost corporatista, sunt scriitoare, am fost candva ambele deodata, uneori puternic corporativa si doar tangibil literara, alteori convinsa de contrariu.

Acum, in primul ceas al lui 2013, analizez detasat raposatul an fatidic si sunt mai mult ca oricand convisa ca maiasii s-au referit la lucruri mult mai subtile decat apocalipsa. Intr-un fel, cel mai important de altfel, viata mea, asa cum o stiam, a incetat in 2012, iar cea pe care o traiasc acum este un mugure pe care abia invat sa-l privesc, sa-l miros fara sa-i fac rau cu entiziasmul meu incontrolabil. Gheata si foc am simtit in continuu, alternativ sau simultan, tot anul, fara vreo pauza domoala in care sa apuc sa-mi trag sufletul, sa inteleg ce se intampla. Insa nu era inca momentul sa inteleg, pentru ca abia acum sunt in stare sa privesc cu claritate dincolo de prapastia unui an autosuficient.

Cei care au citit deja „Corporatistul” stiu de mottoul lui Alix Albu, „sometimes you have to jump off the bridge and build wings on the way down”, cel care l-a determinat sa isi ia soarta in propriile maini. Ei, nu e un secret sau vreo surpriza, insa acasta este de fapt mottoul meu si coincidenta face ca acest roman sa fie de fapt sportul extrem pentru care nu credeam ca am suficient curaj. 2012 mi-a oferit decorul si circumstantele propice pentru a-mi asuma riscurile si a sari fara sa ma mai agat de vreo frica sau indoiala.

Lansare de carte: *Corporatistul* de Raluca Marchis, vineri 14*12*2013 la Bookcorner Librarium

Editura Tracus Arte anunta lansarea volumului Corporatistul, semnat de Raluca Marchis, la Cluj-Napoca in cadrul unui eveniment ce va avea loc vineri, 14 decembrie 2012, incepand cu ora 18:00, la Bookcorner Librarium. Romanul este un bildungsroman extrem de actual care prezinta un personaj care reuseste sa evolueze de la nivelul tanarului dornic de afirmare, la nivelul omului care reuseste sa se salveze, sa iasa din maruntaiele consumeriste ale societatii si ale prejudecatilor sale, o fiinta evoluata, echilibrata, capabila sa isi construiasca o viata interioara. Cartea a fost deja lansata in Bucuresti, in cadrul Targului International de Carte Gaudeamus.

Corporatistul este un roman cu dedicatie pentru cei care si-au incredintat vietile personale in mainile corporative ale multinationalelor, temporar sau definitiv. “Romanul este o poveste extraordinara, un drum initiatic parcurs cu nerabdarea si curiozitatea specifice spiritului uman, o intriga pe care o traim fiecare la rascrucile vietii. Asadar va invit la lectura, dragi corporatisti. Veti avea ocazia sa va regasiti partial sau in intregime in aceastã carte pe care am scris-o storcand si ultima picatura dintr-un deceniu de rebranding.”, declara Raluca Marchis inainte de lansarea volumului la Gaudeamus.

Apologia fumatului

Daca mi-ar fi spus cineva că eu de mâine nu voi mai fuma, mi s-ar fi părut o afirmaţie monstruoasă, cu atât mai mult cu cât conţine cuvântul „mâine” în context. Dacă faptul că m-aş lăsa de fumat nu este destul de scandalos, atunci „mâine” îl ridică direct la stadiul de aberaţie.

Acum câteva nopţi mi-am adus aminte de planul meu ipotetic prin care urma să mă las de fumat, cândva, într-un an propice pentru astfel de decizii capitale. Jur că nu am fost eu cea care m-am îndemnat să mă joc cu focul, de-a ipotezele, de-a presupusul. Mi-a trecut prin minte un „ce-ar fi dacă acea zi îndepărtată din acel viitor imprecis şi improbabil ar fi chiar mâine?”… Sincer mă mir cum de nu m-am ridicat instant din pat şi nu m-am luat la palme pentru un asemenea afront. Era ca şi când nu m-aş fi crezut că eu într-adevar mă voi lăsa de fumat, ca şi când aş fi pus la îndoială această (in)certitudine şi m-aş fi autoprovocat la dovedirea contrariului. Înţeleg să-mi sugereze altcineva că ar fi cazul să las tutunul, înţeleg să-mi spună mama că nu e sănătos şi că am fumat destul, dar să-mi vorbesc mie însami de parcă aş fi un străin şi să mai şi fiu de acord? Clar, este povestea altei persoane, eu am fost doar în preajmă când era citită sau, printr-un fenomen paranormal, mă aflam în capul cuiva care plănuia să se lase de fumat şi acest lucru nu era nici pe departe surprinzător.

În dimineaţa fatalei zile, revenindu-mi în fire după un coşmar în care eu, chipurile, într-un mod inexplicabil mă lăsam de fumat de voie bună, am realizat că nu e nici glumă, nici aberaţie, nici fatalitate, ci pur şi simplu profeţia trebuia împlinită. Mi-e imposibil să spun că am făcut-o din ambiţie, din dorinţa de a avea un corp sănătos sau din conştiinţa că „tutunul dăuneaza grav sănătăţii mele şi a celor din jur” sau pentru că „fumatul poate să ucida”. Dacă aş fi făcut-o din proprie iniţiativă, aş fi avut nevoie de o cantitate dublă de voinţă decat aş putea eu poseda, să nu mai vorbim de un plan riguros după care aş fi început să număr cu cinci luni înaine fiecare zi care ar rămâne între mine şi lipsa tutunului din viaţa mea. Sincer, aş vrea să vă spun că am avut ambiţia, voinţa, curajul de a face un asemenea pas hotărâtor, însă nu ar fi adevărat, iar scopul meu în aceasta situaţie surpriză este să fiu cât se poate de sinceră şi spontană referitor la sentimentele contradictorii provocate de întâmplarea în discuţie.

Argumente în favoarea cărţii sau împotriva blogului

Încercând o adaptare forţată în lumea biţilor a tuturor elementelor clasice pe care viaţa le-a definit cu un motiv întemeiat în felul acesta, sunt forţată să iau în considerare blogul în locul unei cărţi tipărite. În loc să aleg, le voi păstra pe amândouă, dar nu le voi combina, confunda sau redefini. Fiecare trebuie să candideze la şefia meseriei pe care o practică.

Gândul că textul meu liric, fluid, scris cu intenţia de a fi gustat, pipăit şi mirosit, nu doar citit, ar ajunge undeva în subfolderele unui blog sau site fie el chiar bine promovat şi administrat, anulează însăşi bucuria pe care scrisul mi-o oferă.

Nu orice este scris poate fi tratat cu uşurinţa unui upload, cum este cazul textului de faţă.

Blogul ar avea probabil mai mulţi cititori decât cei care mi-ar cumpăra cartea, însă cei care ar intra intenţionat sau întâmplător în virtualitatea textului meu se vor comporta ca nişte oameni care navighează pe internet, oriunde i-ar duce linkurile întâlnite în paginile volatile, nu ca nişte cititori pregătiţi pentru o nouă aventură a lecturii.

Absolut oricine, când deschide calculatorul cu intenţia de a verifica emailul, pagina favorită de ştiri sau cel mai atrăgător blog asortat cu convingerile lui politice sau de orice altă natură, este dispus să înghită toate ofertele speciale care răsar prin pop-up-uri tot mai insistente, ca nişte obstacole de slalom. Suntem conştienţi că vom ceda tentaţiei de a vizita orice loc bine marcat în sidebars, orice reclamă bine-intenţionată şi perfect-plasată sub privirile noastre larg-periferice.

Scroll to top
Facebook
LinkedIn
Instagram