Daca mi-ar fi spus cineva că eu de mâine nu voi mai fuma, mi s-ar fi părut o afirmaţie monstruoasă, cu atât mai mult cu cât conţine cuvântul „mâine” în context. Dacă faptul că m-aş lăsa de fumat nu este destul de scandalos, atunci „mâine” îl ridică direct la stadiul de aberaţie.
Acum câteva nopţi mi-am adus aminte de planul meu ipotetic prin care urma să mă las de fumat, cândva, într-un an propice pentru astfel de decizii capitale. Jur că nu am fost eu cea care m-am îndemnat să mă joc cu focul, de-a ipotezele, de-a presupusul. Mi-a trecut prin minte un „ce-ar fi dacă acea zi îndepărtată din acel viitor imprecis şi improbabil ar fi chiar mâine?”… Sincer mă mir cum de nu m-am ridicat instant din pat şi nu m-am luat la palme pentru un asemenea afront. Era ca şi când nu m-aş fi crezut că eu într-adevar mă voi lăsa de fumat, ca şi când aş fi pus la îndoială această (in)certitudine şi m-aş fi autoprovocat la dovedirea contrariului. Înţeleg să-mi sugereze altcineva că ar fi cazul să las tutunul, înţeleg să-mi spună mama că nu e sănătos şi că am fumat destul, dar să-mi vorbesc mie însami de parcă aş fi un străin şi să mai şi fiu de acord? Clar, este povestea altei persoane, eu am fost doar în preajmă când era citită sau, printr-un fenomen paranormal, mă aflam în capul cuiva care plănuia să se lase de fumat şi acest lucru nu era nici pe departe surprinzător.
În dimineaţa fatalei zile, revenindu-mi în fire după un coşmar în care eu, chipurile, într-un mod inexplicabil mă lăsam de fumat de voie bună, am realizat că nu e nici glumă, nici aberaţie, nici fatalitate, ci pur şi simplu profeţia trebuia împlinită. Mi-e imposibil să spun că am făcut-o din ambiţie, din dorinţa de a avea un corp sănătos sau din conştiinţa că „tutunul dăuneaza grav sănătăţii mele şi a celor din jur” sau pentru că „fumatul poate să ucida”. Dacă aş fi făcut-o din proprie iniţiativă, aş fi avut nevoie de o cantitate dublă de voinţă decat aş putea eu poseda, să nu mai vorbim de un plan riguros după care aş fi început să număr cu cinci luni înaine fiecare zi care ar rămâne între mine şi lipsa tutunului din viaţa mea. Sincer, aş vrea să vă spun că am avut ambiţia, voinţa, curajul de a face un asemenea pas hotărâtor, însă nu ar fi adevărat, iar scopul meu în aceasta situaţie surpriză este să fiu cât se poate de sinceră şi spontană referitor la sentimentele contradictorii provocate de întâmplarea în discuţie.
