cinefil |

March 15, 2014 Film

Parenting la intersecția dintre dragoste și despărțire – At Middleton

Doi străini își petrec o zi în campusul Universității Middleton, în timp ce copilul fiecăruia încearcă să simtă gustul studenției promis de distinsa instituție. George (Andy Garcia) și Edith (Vera Farmiga), într-o combinație eterogenă de personalitate și vocație, reușesc să transforme dureroasa zi ce prevestea desparțirea de copiii lor, într-o renaștere, într-o nouă primăvară a vieții.

Ce lasă impresia a fi o antipatie la prima vedere între cei doi, sfârșește prin a fi exact opusul. Fiecare își însoțise copilul în acest tur de facultate sperând să se împace cu iminenta desparțire, asigurându-se că îi vor lăsa pe mâini bune și că ceea ce au încercat să le insufle timp de 18 ani și-a găsit un loc permanent în conștiința lor de oameni maturi în formare.

Deși importanți în aceasta scenă ar fi trebuit să fie cei doi adolescenți, soarele și reflectorul lui văratic îi urmărește pe părinții lor, mai derutați și mult mai neîncrezători în viitor decât proprii lor copii. Euforia vizitei pentru viitorii studenti îi cuprinde într-o îmbrățișare plină de vitalitate pe cei doi adulți. Străbătând acest spațiu al începutului de drum, reîntorcându-se într-un timp al destinului încă nedecis, își reamintesc să trăiască, să riște și să muște cu poftă dintr-o zi atât de darnică.

Filmul lasă impresia unui rom-com cu final compromis, însă mie mi-a parut mai mult o poveste de parenting. Probabil că depinde foarte mult cine este spectatorul. Eu am simțit parcă durerea aceea, de care sigur nu voi fi scutită, când copilul meu își va îndesa viața într-un geamantan și va căuta un alt loc unde să și-o despacheteze, considerând că părinții și-au făcut numărul și e timpul să devină doar martori.

Dacă aș fi văzut filmul acum 5 ani, când încă nu plănuiam să devin mamică, le-aș fi povestit cu entuziasm prietenelor mele despre dragostea la prima (poate a treia) vedere care ia foc în campusul din Middleton, între un cochet și tipicar Garcia și exuberanta Farmiga, amândoi treziți la viață după o lungă negare de sine.

Sursa articol: La Punkt

Sursa foto: http://bit.ly/1m6Lh2O

February 13, 2014 Film, Lectura

The book thief – sau cartea care a salvat hoțul

După două filme despre ororile sclaviei (The butler & 12 years a slave), 2014 ne îngăduie o lărgire a paletei de sentimente controversate, aducându-ne aminte despre ororile celui de-al II-lea război mondial. De data aceasta despre umanitatea nemților. A celor care au suferit la un loc cu națiille stigmate asuprirea unui Führer atotdistrugător.

Deși decorul amintește perfect despre vremurile în care scopul suprem al omului era supraviețuirea, iar visele se țineau ascunse adânc într-o cămăruță intimă încuiată cu grilaj, zăvor și lacăt, niciodată pe buze sau în cuvinte ușor de interceptat, The book thief este de fapt un omagiu adus omului și locului pe care îl sfințește cu propriul lui spirit.

Liesel, o fetiță dată spre adopție de către o mamă care nu mai făcea față greutăților, duce cu ea în necunoscut durerea de a fi fost abandonată, groaza de a-și fi văzut fratele murind și dorința de a evada dintr-un scenariu impus. O familie de nemți fără copii, primind o alocație lunară, își asigură supraviețuirea adoptând fetița, cu tot cu spirirul ei. Un băiat blond, cu ambiții atletice într-o lume în care performanța putea să existe doar în slujba armatei naziste, își joacă rolul vieții și al morții pe strada care începuse de curând să poarte pașii lui Liesel către o aventură încă nescrisă.

January 16, 2014 Film, Natura

Întâlnire cu destinul la mare înălțime sau The secret life of Walter Mitty

Contopit până și în respirație cu natura nealterată, liberă, omul dă dovadă de cea mai copleșitoare puritate. Atât de rar mai întâlnim oameni sau locuri pure, atât de rar încât trăim cu certitudinea că niciunul nu a supraviețuit acestui prezent acaparator. Cu atât mai puțin noi înșine.

Cu gândul la prea-discutatul destin, care te surprinde și te trezește la o realitate pe care nu o credeai (sau nu îndrăzneai să o crezi) a ta, chiar în secunda în care erai sigur că uitase de tine, descoperi cât este de ușor să îți găsești și accepti destinul dacă transferul de energii se petrece în natura cea mai pură.

Din orice unghi alegem să o măsurăm, soarta ne este custom made, chiar dacă noi, printr-o neîncredere caracteristic umană, vrem să știm neapărat dacă ea a fost făcută după asemănarea noastră sau noi după a ei. De parcă ar mai avea vreo importanță. Până nu devenim una cu ea, suntem goi, veșnic în căutare de o nouă modă.

Sunt recunoscătoare să fi avut ocazia să văd un film care a sporit cu încă o infinitate uimirea mea față de natură. De data asta, față de natura umană.

M-am așezat în față televizorului cu așteptări firești în ceea ce-l privește pe Ben Stiller, presimțind o comedie de nișă, așa cum eram obișnuită. În schimb, m-am trezit în martoră unei lecții de viață de o subtilitate surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât lecția era predată departe de civilizație, în creierii Hymalayei, de personajul nonconformistului Sean Penn.

July 3, 2013 Film

The Perks of Being a Wallflower – Incursiune în adolescenţă

Am fost norocoasă vara asta să mă împotmolesc în muzică bună şi parcă pentru prima dată, muzica a venit la pachet cu un film bun. Din când în când dau peste un film proaspat, cum este cel de faţă, însă tot mai des dau de filme vechi cărora abia acum le descopăr coloana sonoră ca fiind condimentul definitoriu.

Mereu am crezut despre mine că posed atenţie distributivă şi că e puţin probabil să-mi scape detalii, mai ales când vine vorba de cinema. Constat însă că am fost surdă până acum, lipsindu-mi abilitatea de a trăi filmul dincolo de imagine, mesaj, interpretare. N-am avut urechi să ascult în timp ce deja vedeam. Astfel, printr-o deducţie logică, atenţia distributivă pare a fi unul dintre acele lucruri care se îmbunătăţesc cu vârsta şi am în acest caz un motiv bun să mă bucur că îmbătrânesc (deocamdată este singurul motiv).

the-perks-of-being-a-wallflower

Am aşteptat ceva vreme până să-mi fac curaj să văd acest film, tocmai pentru că îl presimţeam cu o puternică încărcătură emoţională. Şi exact aşa a fost. M-a purtat prin toată adolescenţa şi mi-a amintit de dramatismul acela autentic, original, pe care îl purtam ca pe un parfum scump. Orice îmi trecea prin cap trebuia analizat la modul cel mai serios, orice gând ducea fie direct fie cu serpentine ocolitoare la viitoarea mea viaţă studenţească, amintirile se judecau după regula scrisului (dacă meritau să fie scrise, însemna că fuseseră speciale), timpul se petrecea alături de prieteni până la refuz, până nu ne mai suportam mutrele, chiulul de la ore era ca o pauză prelungită să putem fuma contemplativ, iar muzica era mai presus de orice.

July 1, 2013 Film

Dan in real life – Lecţie de parenting

Un exemplu de film drăguţ, amuzant, un romcom pentru o duminică ploioasă – fie că sunteţi împreună de cinci ani şi staţi tolăniţi pe canapeaua din sufragerie sau aţi ieşit in oraş la cinema la a patra întâlnire. Însă, dacă sunteţi părinţi, veţi găsi în film mesaje mai complexe decât ciudata soartă care ne aduce în cale oameni prin cele mai neortodoxe metode sau surprinzătoarea soartă care nu uită de noi atunci când nu mai avem putere nici măcar să speram la iubire, suflete pereche sau finaluri fericite.

Dacă sunteţi părinţi, atunci scenariul va fi o lecţie de parenting (ce ciudă mi-e că nu găsesc un cuvânt în limba română care să cuprindă ideea de parenting, căci părinţeala sună aşa comic), lecţie pe care abia acum, că văd a doua oară filmul, am primit-o şi eu. La prima vizionare am rămas cu un sentiment de bine, liniştită că domul Dan, văduv fiind, rămas cu trei fete de crescut, are totuşi şansa să iubească din nou şi încă ce femeie… Încă un film despre dragostea atotcuprinzătoare, salvatoare şi vindecătoare.

April 28, 2013 Film

A good year

De multe ori m-am imaginat critic de film, insa doar din cauza unui orgoliu de asa-zis cinefil, de amator de film, de consumator excesiv si fara ghid de cinematografie diversa. In niciun caz din cauza simtului meu innascut de a vedea dincolo de interpretari si decoruri sau de a gasi filosofia dupa care regizorul isi indruma actorii de-a lungul scenariului – pentru ca un astfel de simt nu mi-au oferit urzitoarele la nastere, ci mai degraba mi-au lasat o imaginatie bogata care incearca, copil sau adult fiind, sa-mi explice viata prin nesfarsite scene jucate cu maiestrie de cei mai renumiti artisti ai ecranului.

Evident ca nu as fi un bun critic de film, din moment ce am o inclinatie irationala de arevedea acelasi film pana cand intuiesc exact succesiunea secventelor, pana cand cunosc replicile si gesturile care deschid sau inchid intrigile, ca pana la urma sa realizez ca mi-au ramas atatea detalii care mi-au scapat ultima data si pe care este impardonabil sa nu le fi retinut.

Da, poate ca intamplarile si personajele sunt usor de retinut, de aceea absorb atat de repede titluri, nume, scenarii, regii, perioade si interpretari. Insa nu pentru a repeta experienta deja traita revad eu filmele din nou si sin nou. Mai degraba pentru acele detalii care imi scapa, fiind ocupata cu firul actiunii, si care abia la urmatoarele vizionari se lasa descoperite starnindu-mi uimirea si admiratia fata de opera de arta.

Search Site