A fi norocoasă intră în CV-ul meu uman, chiar dacă uneori am impresia că alerg după noroc vânturând un lasou ameninţător în urma lui şi adeseori capturându-l cu forţa. Deseori când soarta face casă bună cu mine mă întreb dacă am fost într-adevăr norocoasă sau doar perseverentă.
Aleg întotdeauna să mă consider norocoasă, pentru că, în urmă cu 35 de ani, tatăl meu m-a binecuvântat cu această urare şi, de fiecare dată când norocul mă priveşte drept în ochi, îmi amintesc de rândurile pe care mi le dedicase pe când aveam doar un an. E mai plină de farmec această variantă şi mă apropie de copilul tatălui meu. Perseverenţa presupune multă muncă, convingere şi încredere obositoare, iar relatările despre înfruntarea obstacolelor nu sunt niciodată coborâte din rândurile unei poveşti ci mai degrabă dintr-un volum de selfhelp. Parcă mai degrabă îţi vine să crezi o poveste;)
Feminitate şi şuetă, două cuvinte care îmi plac deopotrivă, mai întâi pentru că par a fi compuse din note muzicale, nu din litere, apoi pentru că merg perfect împreună şi, cel mai important, pentru că au devenit atât de rare încât sunt de-a dreptul preţioase. Apoi, în combinaţie cu urarea cu care mă mândream mai devreme, iată un motiv în plus să mă simt atât de norocoasă, tocmai pentru că sunt femeie.