familie |

June 7, 2015 Despre scris, Fericire gratis, Varste

Ce fericire că eu sunt eu şi nu altcineva

O, dacă ar fi să adun la un loc toate înfăţişările pe care le-am adoptat de-a lungul anilor, drept chip sau scut, aş putea interpreta de una singură rolul tuturor personajelor dintr-un roman scris de Garcia Marquez, fără ca acestea să fie înrudite.

Într-un final, nu mai este vorba despre asta atunci când mă privesc într-o oglindă. Atât de obositor a fost să trebuiască să îndepărtez fiecare chip, unul după altul, până să ajung la mine. A fost epuizant până când, odată îndepărtate, nu le-am mai îmbrăcat. Le-am redat trecutului, care mi le vânduse la mâna a doua drept noi-nouţe. Poate mai scoate un ban pe ele dacă le duce la târgul de vechituri!

Acum că tot ce mă preocupă se găseşte în prezent, nu mai am răbdare şi toleranţă pentru episoade depăşite, oricât de atrăgătoare titlurile şi de promiţătoare scenariile. Ceea ce a rămas în oglindă, după fiecare dezgolire, este unicul personaj pe care vreau să îl mai interpretez vreodată şi nicidecum în reecranizări ale trecutului. Exista prea multe resurse de original pentru a mă mai preocupa de a fost odata.

May 17, 2015 Fericire gratis

Aş putea fi atât de fericită toată viaţa

M-aş putea trezi în fiecare dimineaţă lângă tine, cu ochii abia mijiţi, cuprinzând suprafaţa de un verde opac a pădurii noastre. De abia începe ziua şi, din secunda în care privirea desluşeşte întreg peisajul, cu ajutorul unor schimbătoare dioptrii, orice rămăşiţă de gând necurat sau coşmar ascuns în adâncurile nopţii se dizolvă treptat în natură vie.

Aş putea sta în fiecare dimineaţă pe terasa noastră, privind drept în ochi pădurea, pătrunzând-o cu auzul şi mirosul, împrumutând de la ea o doză zilnică de perfecţiune. Aş putea închide ochii, să o aud şi să o simt ca şi când ar fi o entitate atotcuprinzătoare, cu care mă contopesc, în care mă risipesc precum parfumul pe pielea unui personaj de roman interbelic. Aş asculta nesfârşita improvizaţie de triluri şi aş încerca să cunosc pe nume fiecare fiinţă înaripată a pădurii, doar pentru amuzamentul de a le ştii caraghioasele denumiri.

January 31, 2015 Fericire gratis

Fericire gratis – Acasă

Pe oricine ai intreba, acasă vine la pachet cu copilăria, cu amintiri părinteşti, frăţeşti, cu miros din bucătăria mamei şi neapărat cu inexplicaţii ale unui Moş Crăciun care a fost odată şi s-a transformat în poveste. Aşa, la prima vedere, acasă înseamnă un spaţiu, cel în care am crescut şi de unde am plecat la un moment dat, unde revenim câteodată cu inima strânsă de emoţia provocată de însuşi locul regăsit sau de oamenii care credeau în povestea cu Moş Crăciun.

Dacă stai puţin şi întorci cuvântul pe toate feţele, vei fi convins că acasă înseamnă sigur mai mult decât un lucru palpabil, cu coordonate GPS şi că l-ai putea, mai degrabă, încadra în categoria sentimentelor. Se întâmplă de multe ori să te afli în natură, în casa unui prieten drag sau chiar într o sală de cinema, vizionând un film creat parcă numai pentru tine sau chiar despre tine şi te încearcă un puternic sentiment de “acasă”. Te poţi simţi atât de confortabil sub cerul liber, în compania unui om drag sau în scenariul unei alte vieţi, încât n-ai mai vrea să pleci de acolo şi acasă ar fi cuvântul cel mai potrivit să îţi descrie starea de spirit.

March 15, 2014 Film

Parenting la intersecția dintre dragoste și despărțire – At Middleton

Doi străini își petrec o zi în campusul Universității Middleton, în timp ce copilul fiecăruia încearcă să simtă gustul studenției promis de distinsa instituție. George (Andy Garcia) și Edith (Vera Farmiga), într-o combinație eterogenă de personalitate și vocație, reușesc să transforme dureroasa zi ce prevestea desparțirea de copiii lor, într-o renaștere, într-o nouă primăvară a vieții.

Ce lasă impresia a fi o antipatie la prima vedere între cei doi, sfârșește prin a fi exact opusul. Fiecare își însoțise copilul în acest tur de facultate sperând să se împace cu iminenta desparțire, asigurându-se că îi vor lăsa pe mâini bune și că ceea ce au încercat să le insufle timp de 18 ani și-a găsit un loc permanent în conștiința lor de oameni maturi în formare.

Deși importanți în aceasta scenă ar fi trebuit să fie cei doi adolescenți, soarele și reflectorul lui văratic îi urmărește pe părinții lor, mai derutați și mult mai neîncrezători în viitor decât proprii lor copii. Euforia vizitei pentru viitorii studenti îi cuprinde într-o îmbrățișare plină de vitalitate pe cei doi adulți. Străbătând acest spațiu al începutului de drum, reîntorcându-se într-un timp al destinului încă nedecis, își reamintesc să trăiască, să riște și să muște cu poftă dintr-o zi atât de darnică.

Filmul lasă impresia unui rom-com cu final compromis, însă mie mi-a parut mai mult o poveste de parenting. Probabil că depinde foarte mult cine este spectatorul. Eu am simțit parcă durerea aceea, de care sigur nu voi fi scutită, când copilul meu își va îndesa viața într-un geamantan și va căuta un alt loc unde să și-o despacheteze, considerând că părinții și-au făcut numărul și e timpul să devină doar martori.

Dacă aș fi văzut filmul acum 5 ani, când încă nu plănuiam să devin mamică, le-aș fi povestit cu entuziasm prietenelor mele despre dragostea la prima (poate a treia) vedere care ia foc în campusul din Middleton, între un cochet și tipicar Garcia și exuberanta Farmiga, amândoi treziți la viață după o lungă negare de sine.

Sursa articol: La Punkt

Sursa foto: http://bit.ly/1m6Lh2O

February 14, 2014 Apartenenta

Iubire înseamnă acasă

Cu tărie cred că iubirile care ne consumă, care ne transformă, nu sunt cele adevărate. O iubire nu e cea care ne schimbă cursul vieţii, care ne răneşte şi ne vindecă, care ne sufocă şi ne aeriseşte, ci una care ne împlineşte, care accentuează viaţa din noi, care subliniază ceea ce suntem. O iubire ne ridică în ochii noştri, ne face puternici, simplifică înţelesurile şi înlesneşte răspunsurile, nu complică, nu tulbură, nu înjoseşte.

Pot fi şi sunt iubiri tragice, sfâşietoare, dar nu sunt cele care durează, sunt cele care ne învaţă ce vrem, cum vrem să le trăim pe cele ce vor veni. O iubire nu ne transformă în visul altcuiva, nu ne face părtaş la el. Ci e cea care luminează, ne împinge spre rostul nostru. Ştiu că iubire înseamnă linişte, înseamnă pace. E comunicarea dintre doi oameni care se completează, diferiţi fiind, e certitudinea că am ajuns acasă…

O iubire care rezistă nu e una care ne duce la extrem, care stoarce şi ultima picătură de viaţă din noi, care ne arde şi apoi ne îngheaţă zâmbetul. Toate aceste lucruri care nu definesc o dragoste sunt pasiuni, sunt instincte care se manifestă necontrolat din disperare, din dezechilibru şi din fericire le experimentăm cu toţii, ca să putem vedea dincolo de ele, dincolo de prăpastia în care suntem pe cale să cădem când nu mai găsim speranţă, când puterea e primul lucru pentru care ne rugăm, să putem îndura haosul.

February 13, 2014 Film, Lectura

The book thief – sau cartea care a salvat hoțul

După două filme despre ororile sclaviei (The butler & 12 years a slave), 2014 ne îngăduie o lărgire a paletei de sentimente controversate, aducându-ne aminte despre ororile celui de-al II-lea război mondial. De data aceasta despre umanitatea nemților. A celor care au suferit la un loc cu națiille stigmate asuprirea unui Führer atotdistrugător.

Deși decorul amintește perfect despre vremurile în care scopul suprem al omului era supraviețuirea, iar visele se țineau ascunse adânc într-o cămăruță intimă încuiată cu grilaj, zăvor și lacăt, niciodată pe buze sau în cuvinte ușor de interceptat, The book thief este de fapt un omagiu adus omului și locului pe care îl sfințește cu propriul lui spirit.

Liesel, o fetiță dată spre adopție de către o mamă care nu mai făcea față greutăților, duce cu ea în necunoscut durerea de a fi fost abandonată, groaza de a-și fi văzut fratele murind și dorința de a evada dintr-un scenariu impus. O familie de nemți fără copii, primind o alocație lunară, își asigură supraviețuirea adoptând fetița, cu tot cu spirirul ei. Un băiat blond, cu ambiții atletice într-o lume în care performanța putea să existe doar în slujba armatei naziste, își joacă rolul vieții și al morții pe strada care începuse de curând să poarte pașii lui Liesel către o aventură încă nescrisă.

Search Site