Tag: implinire

Textul următor este primul capitol din volumul “Selfie in oglinda. Cand femeia devine mama” – publicat de Editura Herald, 2014.

Ne naştem copii diferiţi, creştem şi devenim apoi adolescente speriate şi nehotărâte, ne maturizăm şi ne definim în cele mai variate modele de adulţi, iar când devenim mame, toată diversitatea se contopeşte în energia inepuizabilă care ne animă fiecare zi de părinte, pentru tot restul vieţii. Suntem mame în aşteptare din secunda în care ne naştem femei şi până când ţinem în braţe o nouă fiinţă umană, care ne seamănă în cele mai profunde feluri, ne pregătim inconştient pentru ceea ce ne-a fost predestinat. Trăim ani de-a rândul cu gândul că într-o bună zi vom fi exact ca memele nostre, apoi ne răzvrătim, convingându-ne că trebuie să luăm o decizie, că a fi mamă nu este de la sine înţeles pentru toate femeile, ci o alegere personală, pe care într-un final majoritatea o facem când simţim că a sosit momentul. Acesta este procesul inevitabil al devenirii materne, specific generaţiei noastre, când totul ne este permis, când orice putem cunoaşte în cele mai precise detalii, când alegerea ne aparţine în totalitate, iar femeile pot decide să fie mamă şi tată în acelaşi timp, dacă aceasta este dorinţa lor.

Am fost o fetiţă ca oricare alta, m-am jucat de-a mama şi copilul ani la rând, după modelul clasic, instinctiv al tuturor fetiţelor din lumea largă, care după doar câţiva ani de viaţă simt nevoia să îşi imite mamele, să îşi vindece, înveţe, adoarmă, hrănească păpuşile prin cel mai complex joc de rol. Este adorabil de urmărit acest joc de-a mama, acum ca şi acum treizeci de ani şi probabil singura diferenţă este doar copilul, căci mama din mine a rămas aceeaşi, deşi n-am cunoscut-o decât acum cu adevărat. Dăruirea maternă este la fel de intensă, seriozitatea cu care orice discuţie sfârşeşte printr-o recapitulare şi asigurare că toate sunt clare, este identică, nevoia de a ocroti este interpretată în aceeaşi manieră ceremonioasă, de parcă obiectul dragostei noastre s-ar putea frânge. Povestea ar putea începe aşa: „am fost fetiţe şi apoi am fost mame”. În spiritul instinctului matern, suntem mame dintotdeauna, deşi doar după ce trupurile noastre împlinesc minunea atât de firească a naşterii, jocul devine realitate. Acum că sunt mamă din toate punctele de vedere, cele reale şi cele închipuite, pot vorbi desluşit despre mama care am fost de când eram fetiţă.