vara |

August 29, 2015 Despre scris, Natura

Bacalaureatul şi luna plină

De ceva vreme mă gândesc la luna mea din Piteşti, cea din dormitorul meu. Luna aceea era în stare să scoată din mine o paradă de cuvinte deloc modeste la adresa ei însăşi, prin stiloul meu. Mă scotea pe pervazul ferestrei de câte ori era plină în toiul verii. Uneori reuşea să o scoată şi pe buna mea prietenă, P. , să-şi arate cârlionţii pe geam, să mi se alăture în adoraţia lunatică. Nicio întâlnire cu luna aceea nu scăpa de fumul cultural al ţigărilor More, cele lungi, maro, subţiri, feminine, clandestine, eliberat nopţii. Recunosc, acum aş fuma una, măcar aşa, de dulce amintire, în cinstea luminoasei mele adolescenţe.

Nu ştiu cum sunt acum fetele de 18 ani sau cum erau pe vremea când eu eu şi P. ne găseam în preajma majoratului, dar noi, în nopţile verii dintre absolvirea liceului şi examenul la facultate, obişnuiam să îmbinăm studiul cu plăcutul. Pervazul ferestrei mele din Piteşti, alt Piteşti decât cel de azi, ne era martor, ne ştia ritualul. De cum se întuneca, ne asculta cum recitam Voiculescu, Stănescu, Eminescu şi cum P. îmi servea pe scurt şi pe înţelesul meu Preda. Literatura română părea să fie cea mai potrivită pentru serile ce ne apropiau una câte una de studenţie.

Chiar şi petrecerile ni se păreau propice recapitulării materiei pentru bacalaureat. Îmi vine în minte o petrecere în vecini, în C13+B2, unde simboliştii francezi au rămas în istorie – a mea şi a P.-ei, desigur. Alcoolul nu avea putere să ne scoată din mood-ul studiu, din contră, înlesnea oratorilor din noi o dulce incursiune în lumea simţurilor traduse prin vers. Nu reuşeam să ne ţinem bine echilibrul, însă puteam lejer dezvălui intențiile literare ale lui Baudelaire, cu maiestrie de virtuoz, cu voce tare, deranjând cupluri timide ce căutau un loc retras pentru intimitate.

Să tot fie 18 ani de atunci şi nici amintirea verii de după bacalaureat, nici luna aceasta călătoare nu şi-au pierdut intensitatea. Poate că paharul de vin roşu mi-a deschis mai tare apetitul pentru descrieri juvenile ale lunii adolescenţei mele, poate doar, în plinătatea ei, luna mi-a luminat trecător un capitol care pentru totdeauna va fi înrudit cu orice lună, de pe orice cer. În orice caz, noroc, P..

July 15, 2015 Natura

Povestea nescrisă a frăguţelor

Nu ştiu dacă vreodată le-au fost închinate frăguţelor câteva pagini de literatură, însă ştiu sigur că le voi dedica eu câteva rânduri, acum, în timp ce gustul lor încă se mai confundă cu o muză a simţurilor.

Niciodată, în toate plimbările mele în natură şi pe munte în particular, n-am avut parte de asemenea spectacol de dulci arome şi pigmentate creaturi (cu siguranţă nu m-am plimbat eu suficient). Da, creaturi, pentru că frăguţele mi-au părut reprezentarea idilică a feminităţii în natură.

Până astăzi, credeam că frăguţele sunt nişte fructe rare, întâlnite în cele mai surprinzătoare locuri şi cresc maxim câte zece într-un loc, atât cât să te bucuri ca un copil care a gasit în noiembrie cadoul de Crăciun pitit de mama printr-un cotlon al casei, să le simţi dulceaţa şi să te întristezi că n-ai găsit mai multe. Prin dimensiunea lor, vor parcă să te convingă să le laşi să mai crească şi, prin locurile alese parcă intenţionat să crească, te provoacă la un joc de v-aţi ascunselea.

Mai devreme am ajuns în acest petec de rai, împădurit cu brazi simetrici şi neclintiţi, udat de un pârâu neastâmpărat de munte, cu malurile literalmente acoperite de tufe de fraguţe. Pe primele pe care le-am zărit, fiica mea şi mama ei, le-am mâncat pe nerăsuflate, ca pe un cadou lăsat de natură în semn de bun venit. Ne-am simţit nişte norocoase cu asemenea primire, însă curând ne-am dat seama că eram nişte răsfăţate. Oriunde ne îndreptam privirea, alte zeci şi zeci de surori frăguţe îşi arătau culoarea de sub pălării asortate cu însăşi pădurea.

Întreaga zi și-a schimbat sensul pentru mine, mutându-mi gândul de la citit și contemplat pădurea, la compania neașteptată a frăguțelor. Am renunțat la toate așteptările de agrement ale week-end-ului și am pornit, eu și o găletușă, într-o parfumată aventură. Le zăream roșul aprins pe sub streșini de frunze, le urmam tufă după tufă, prin locuri abrupte, pe malul pietros, fără să-mi dau seama cum piciorul îmi aluneca printre bolovani, cum pielea mi se ardea sub soarele de cuptor, cum urzicile îmi zgâriau brațele în expediția mea pe tărâmul frăguțelor. Paznici sute, cu lănci subțiri și aripi transparente protejau parcă de intruși domnițele frăguțe, împungând haotic orice se apropia de fragilul lor așezământ.

La finalul unei seri și al unei dimineți, am sfârșit cu câteva găletușe de frăguțe captive, cu brațele urzicate, cu nasul ars de soare, cu spatele pișcat de insecte pădurețe și cu o poveste dulce despre niște fructe fermecate.

August 6, 2013 Natura

Natura – perfecţiunea unei trăiri

Iarbă, cer, nori care-şi plimbă fugar privirea deasupra mea, mânaţi de un vânt pe care eu nu-l simt decât urmărind dârele lăsate de nori pe întinderea asta de cruditate. Pârâu de munte care-şi are povestea lui şi care mă convinge că mijlocul ăsta de lume e plin de viaţă, că nicidecum nu e singur, că nu se simte părăsit. Nici nu ar avea cum, cu mine, aici, observându-l atât de atent.

E ziua perfectă pentru că ajung din nou la esenţă, pentru că nu-mi trebuie cuvinte de care să mă leg, sau trecut în care să mă regăsesc ca să pot aduce ceva nou creaţiei mele. Sunt simple senzaţii care mă pun faţă în faţă cu viaţa, ce n-are nicio legătură cu oamenii, cu pădurea şi pârâul care nu-mi povestesc nimic, doar mă acompaniază şi mă îndeamnă să le simt pulsul.

June 28, 2013 Natura

Infuzie de natură

Sunt crescută la oraş, însă dependenţa de natură mi-a fost administrată în doze mici sau mari, superficiale sau consistente, de către ambii părinţi, pe parcursul întregii copilării. Nu m-am gândit niciodată la natură ca fiind o dependenţă până să termin facultatea, pentru că natura mă aştepta imediat după ce clopoţelul anunţa sfârşitul fiecărui semestru. Vacanţa a însemnat mereu evadare în natură, iarna la munte, vara la mare. La fel, concediile care au înlocuit (insuficient, ce e drept) vacanţele, au fost şi sunt motiv de evadare către orice colţ de natură, fie ea autohtonă sau solicitantă de paşaport.

Nici nu mi-am dat seama până de curând, când m-am trezit poftind cu jind la o gură de natură, având în vedere că în ultimii ani natura mi-a fost mai casă decât casa. Da, maternitatea poate face un astfel de lucru unei mame, abandonând-o parcurilor şi uitând-o în ele anotimpuri întregi. Recentele şi interminabilele ploi au trezit în mine devoratoarea de natură şi au instigat-o la revoltă. Pereţii, covoarele şi din ce în ce mai imensul LCD nu prea pot concura cu formele de relief scăldate într-o imensă şi aerisită atmosferă. Clima asta tot mai nehotărâtă cred că poartă vina intermitenţei cu care pot uita de mine sub cerul liber, însă tot după mofturile ei trebuie să mă ghidez mereu, fie că dependenţa este conştientă, fie că îmi roade pe ascuns virtutea răbdării.

May 18, 2013 Despre scris

Primavara cititorilor – culegere de texte literare

Iubitorii de literatură de la Bookblog au avut o idee minunată înainte de Paşte şi au adunat într-o culegere textele scriitorilor incognito doritori să-şi vadă operele (sau fragmente din ele) publicate, măcar sub această formă electronică.

Surprinzător de mulţi au răspuns provocării şi rezultatul s-a dovedit a fi un volum de scrieri dintre cele mai pestriţe şi mai îndrăzneţe.

Am profitat şi eu de această ocazie, trimiţând un text foarte drag mie, scris acum câţiva ani în Irlanda de Nord. La pagina 183 veţi da de el.

Click aici pentru download

April 14, 2013 Inspiratie

Parcul central şi cafeaua inspiraţiei

Parcul central. Terasa Chios. Cappucinno Julius Meinl. Răţuşte desenând linii largi pe lac. Apă verde de platani uriaşi oglindiţi. Cer de vară, sătul de soare, învelit în nori răcoroşi. Stau singură la o masă şi privesc lumea răsturnată în lac, sălciile bogate şi prelungi, brazii lăsând prea puţin loc cerului să se privească întremurul apei.

Din dreapta zgomotul traficului citadin, zgomote predictibile. Din stânga liniştea pădurii care îmi astupă urechea, creându-mi senzaţia unei presiuni atmosferice. Parcă în stânga sunt mai la înălţime, deasupra celor create de om. La mijloc pace, suflet împăcat cu lumea, cu sine, minte trează planificând universul imediat. Deasupra lumină caldă, intimă, închisă vârtehurilor, protectoare. De jur împrejur atmosferă de rapaos, culori de tabără şcolărească. Miros matinal de natură dezmorţită, fericită de dulcea singurătate pe care o soarbe lent, amânând momentul în care toţi copiii se vor trezi, în care zarva va acapara nemilos întregul.

Trăiesc un moment pe care-l întind la maxim, căutându-i limitele pe care api le reneg pentru a mă mai scălda în el încă un moment şi apoi altul născut din el, până nu-l voi mai putea cuprinde.

Amintirea unei secvenţe din Dirty Dancing, un ponton deasupra unui lac ca şi acesta, o reflecţie a naturii abundente în apa calmă şi primitoare ca şi aceasta, păcate mărturisite şi iertate, ca şi cele pe care le uit acum.

Inevitabilul s-a produs, natura fiind cea care de data aceasta a rupt tpcerea, distorsionând cu picături mărunte şi grăbite imaginea ideală a unei pauze în timp. Vântul o acompaniază nehotărât scârţâind acoperişul terasei ca pe o velă scuturată fără primejdie de valuri. Se desprinde de clădire şi de apa înfrigurată, pipăind ascuţimea frunzelor. Iscălesc tabloul cu strângere de inimă şi mă ridic amorţită din dulcea contemplare pe care timpul şi spaţiul mi-au permis-o fără să-mi ceară garanţie.

Search Site

Tag: vara